EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Organizatii Articol publicat: Joi, 05 Iunie 2014
tribunal_gorj.jpg

Sindicatul Mine Energie Rovinari a fost oficializat

Magistraţii Tribunalului Gorj s-au pronunţat miercuri pentru înfiinţarea Sindicatului Mine Energie Rovinari (SMER), organizaţie sindicală care numără, pentru moment, 2.700 de membri.
Potrivit liderului SMER, Gabriel Căldăruşe, înfiinţarea oficială a sindicatului a durat mult timp, deoarece a întâmpinat piedici din partea reprezentanţilor Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME).

Odată cu înregistrarea la Tribunalul Gorj, Căldăruşe spune că numărul membrilor de sindicat va creşte semnificativ în perioada următoare, când oamenii se vor convinge că, pentru reprezentanţii SMER, chiar primează interesele angajaţilor din CEO.

"În prezent cred că am 2.700 de membri, dar o să putem vorbi în perioada următoare de creşterea numărului când oamenii se vor convinge că aceste manipulări indecente din partea reprezentanţilor FNME nu se adeveresc şi rămâne de datoria noastră, a conducerii sindicatului, să demonstrăm că suntem altfel de lideri şi pentru noi chiar primează interesul angajaţilor din CEO. Sunt sigur că vom depăşi patru mii de membri", a declarat miercuri Gabriel Căldăruşe.

El a adăugat că este optimist în privinţa participării sindicatului pe care îl conduce în comisia de negociere a actului adiţional la contractul colectiv de muncă al angajaţilor CEO. "Încă nu s-a stabilit comisia (de negociere - n.n.), dar sunt optimist că sindicatul nostru va avea membri în comisia de negociere. Oamenii au probleme multiple, cota de cărbune, prima de sfârşit de an, pachetul de performanţă, sunt foarte multe lucruri pertinente pe care oamenii le ridică. (...) Efectiv nu voi participa în cadrul comisiei decât pentru a transmite problemele lucrătorilor din CEO", a conchis Gabriel Căldăruşe. AGERPRES
Alte articole din Organizatii





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter