EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Comunicate de presa Articol publicat: Joi, 10 Mai 2012
sind_viitorul_mineritului.jpg

Avem dreptul să știm cine sunt cei care ne decid soarta

Sindicatul Viitorul Mineritului din Roșia Montană (SVM), afiliat Confederației Sindicale Naționale Meridian, solicită mai multe informații despre auditul juridic despre care fostul ministru al Mediului, dl Attila Korodi, susține că l-a predat actualului deținător al portofoliului, dna Rovana Plumb, în legătură cu subiectul Roșia Montană.
Cu toată sinceritatea, noi nu ințelegem cum a reușit domnul ministru să ceară și să primească un audit complet asupra unei teme foarte complexe, apoi să dea și o recomandare în urma analizării concluziilor - totul în 18 zile lucrătoare. Dacă asemenea proceduri pot fi atât de rapide, suntem și mai dezamăgiți că evaluarea proiectului minier de la Roșia Montană durează de șapte ani!

Având în vedere că este vorba de o instituție publică, bugetară, considerăm că opinia publică are dreptul să cunoască mai multe detalii referitoare la acest audit juridic, cum ar fi:
1. Cine este compania de avocatură căreia i s-a solicitat acest audit și pe ce bază a fost selectată?
2. Care este experienta in domeniul proiectelor miniere si legislatiei privind protectia mediului inconjurator a societatii de avocatura selectate?
3. A mai fost societatea de avocatura selectata implicata in vreun fel in proiecte de tip green-field de magnitudinea si complexitatea proiectului minier Rosia Montana?
4. Ce i s-a cerut să analizeze, mai exact?
5. În ce constă opinia primită?
6. Ați cerut o contraexpertiză de la o firmă importantă de avocatură, cu experiență în legislația și practica de mediu ? Daca da, care este această firmă?
7. A fost solicitat și punctul de vedere al companiei RMGC, având în vedere că aceasta este direct interesată și implicată în procedura de evaluare de a cărei suspendare se vorbește? Dacă nu, de ce?

De asemenea, ne permitem să-l întrebăm pe domnul Attila Korodi de ce s-a antepronunțat în ceea ce privește rezultatul auditului atunci când a spus că “95% evaluarea impactului proiectului asupra mediului ar trebui oprită”? A fost cumva o încercare de a influența rezultatul auditului?

Locuitorii din zona Roșia Montană știu foarte bine cui trebuie să-i “mulțumească” pentru suspendarea evaluării în 2007, atunci când mulți roșieni și-au pierdut locul de muncă, în urma blocării proiectului minier. Este vorba tot de domnul Attila Korodi, pe care dorim să-l întrebăm dacă nu cumva a folosit pentru auditul de acum aceeași companie de avocatură care l-a sfătuit în 2007 să suspende procedura de evaluare.

Sperăm ca dialogul cu actualul Ministru al Mediului să continue în spiritul transparenței, așa cum a început, și că toate neclaritățile preluate de la alți miniștri să se clarifice. Noi ne punem la dispoziția autorităților, pentru un dialog deschis și onest.

Cristian Albu, președinte
Sindicatul Viitorul Mineritului, Roșia Montană

Alte articole din Comunicate de presa





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter