EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Nemetalifere Articol publicat: Luni, 19 Martie 2012
sare4.jpg

Cifră de afaceri record pentru Societatea Naţională a Sării

Societatea Naţională a Sării a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 66,1 milioane euro, cea mai mare de la înfiinţarea societăţii iar profitul brut al companiei s-a dublat în anul 2011 comparativ cu 2010, ajungând la 5,2 milioane euro.
"Rezultatele financiare ale companiei arată că am reuşit să ne recăpătam poziţia pe o piaţă extrem de competitivă şi că am găsit resursele necesare pentru a contrabalansa efectele adverse pe care criza economică le-a avut asupra industriei chimice, principalul beneficiar al producţiei noastre", spune directorul SNS, Gabriel Muraru.
În 2011, Societatea Naţională a Sării a extras peste 2,4 milioane tone de sare, cantitate record în ultimii 5 ani, din această cantitate aproximativ 27% fiind destinată exportului. Compania a plătit la stat taxe şi impozite de aproximativ 20,8 milioane euro, fără să aibă datorii curente sau arierate către bugetul de stat.

Articol apărut în ziarul BURSA
Alte articole din Nemetalifere





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter