EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Proiecte legislative Articol publicat: Marti, 10 Decembrie 2013
iancu_iulian.jpg

Iulian Iancu: “Legea minelor se va aplica şi proiectelor aflate în derulare”

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor, pentru care comisiile de industrii şi de administraţie ale Camerei Deputaţilor au adoptat luni raport favorabil, se va aplica şi proiectelor aflate în derulare, a declarat preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu.
"Toate proiectele de acest gen care au generat foarte mare suspiciune vor avea un foarte mare suport de protecţie din partea populaţiei, în mod special acest tip de proiecte. Populaţia României a fost foarte îngrijorată de faptul că o tehnologie anume ar putea să fie promovată în ciuda opoziţiei şi rezervelor pe care le are. De la această lege autorităţile României, în mod special Ministerul Mediului, dar şi Ministerul Culturii şi Ministerul Dezvoltării, sunt obligate să ţină seama de articolele din această lege şi să nu treacă mai departe dacă nu sunt prevăzute aceste prevederi exprese din lege", a afirmat Iancu, întrebat ce se va întâmpla cu proiectul Roşia Montană în condiţiile adoptării acestui proiect de lege.

El a precizat că actul normativ este valabil şi pentru proiectele actuale.

Iancu a prezentat o parte din prevederile proiectului. "Elementele de noutate absolută (...) sunt cele legate de faptul că nicio exploatare în România nu va putea să înceapă fără ca înainte statul român să facă public acest lucru în toate etapele, să organizeze o licitaţie în modul cel mai transparent cu putinţă, să impună toate criteriile după ce a luat de la populaţie toate observaţiile, să străbată toate fazele privind protecţia sitului arheologic, dacă este cazul, protecţia mediului, să se asigure că tehnologia despre care se vorbeşte este o tehnologie care nu afectează mediul, nu afectează populaţia, nu afectează comunităţi, nu pune în pericol viitorul unor comunităţi sau unor regiuni întregi şi de asemenea ce se întâmplă pe perioada de exploatare, tipul de raportări care este pus la dispoziţia publicului, tipul de informaţie la care are acces publicul, tipul de informaţie permanentă care este vizibilă online, dar de asemenea autoritatea este obligată să-şi facă raportările tot transparent", a arătat el.

Preşedintele Comisiei de industrii a menţionat că autorităţile vor fi obligate să pună la dispoziţie elemente legate de proiecte, dacă se solicită acest lucru. "De a doua zi, elementele despre care dvs aţi vrea să aveţi cunoştinţe în detaliu statul român, prin ministerele de resort, trebuie să le pună la dispoziţie. De asemenea, ministerele de resort nu pot să treacă la următoarea etapă dacă nu îndeplinesc aceste condiţii. Or, condiţiile spun că nu ai voie să foloseşti o tehnologie dacă tehnologia respectivă afectează mediul, nu ai voie să foloseşti decât tehnologia cea mai avansată în domeniu, dar care protejează mediul, adică sunt nişte restricţii pe care nu o să le poată depăşi niciuna dintre autorităţi dacă se promovează şi se aprobă această lege. Toate temerile din aceste zile au fost spulberate prin textul acestui proiect de lege", a spus Iancu.

Comisiile de industrii şi de administraţie ale Camerei Deputaţilor au adoptat, luni, raport favorabil asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi (două voturi împotrivă) după trei ore de dezbateri. Marţi proiectul va intra în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Niciunul dintre amendamentele formulate de deputaţii Opoziţiei nu a fost acceptat de cele două comisii. AGERPRES
Alte articole din Proiecte legislative





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter