EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Neferoase Articol publicat: Joi, 16 Ianuarie 2014
aur_dolari.jpg

Aurul în 2014: Va reveni la strălucirea de altădată după prăbuşirea de anul trecut?

Aurul a avut anul trecut cea mai abruptă scădere din ultimii 32 de ani. Mai este considerat o investiţie sigură, îşi vor reveni vânzările în 2014?
DailyBusiness prezintă opiniile reprezentanţilor celor două bănci de pe piaţa locală care vând metalul preţios.

Aurul s-a devalorizat în acest an pentru prima dată din 2000 şi a înregistrat cea mai abruptă scădere de preţ din ultimii 32 de ani, odată cu îmbunătăţirea perspectivelor economiei globale, revenirea burselor şi inflaţia limitată din statele dezvoltate.

Preţul aurului a scăzut în 2013 pe piaţa futures din New York cu 29%, la 1.197,5 dolari pe uncie (31,1 grame). După 12 ani consecutivi de creştere puternică, cererea pentru aur ca investiţie cu un grad ridicat de siguranţă a fost erodată, iar activele fondurilor de investiţii pe piaţa aurului, fondurilor colective închise şi titlurilor de valoare bazate pe metalul preţios au coborât la minimul ultimilor patru ani, odată cu retragerile unor nume mari, printre care miliardarii George Soros şi John Paulson.

Miercuri, preţul aurului era de circa 1.236 dolari pe uncie. În ultimul an preţul s-a redus cu 25%, conform datelor publicate pe goldprice.org.

Mai multe amănunte aici.
Alte articole din Neferoase





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter