EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Organizatii Articol publicat: Miercuri, 21 Mai 2014
CEOltenia_1.jpg

Un lider de sindicat va face greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia

Liderul Sindicatului Minerul Rovinari, Marin Golea, a declarat marţi că va intra în greva foamei începând de miercuri, acesta urmând să protesteze în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO) din Târgu-Jiu alături de alţi colegi.
"Voi protesta alături de colegi, salariaţi care nu sunt de acord cu modul în care sunt agresaţi până la urmă, terorizaţi la nivelul sectoarelor de activitate. Cred că vom fi patru oameni mâine (miercuri n.r.). Voi face greva foamei nelimitat, până atunci când cei din administraţie vor demonstra că pot să facă ceva pentru aceşti salariaţi. Începem la 7.00 dimineaţa şi stăm până când murim acolo. Am solicitat sprijin de la Crucea Roşie. Stăm şi noaptea, montăm un cort, vedem noi ce facem", a spus Marin Golea, care este dispus să renunţe la protest doar dacă reprezentanţii CEO se vor aşeza la masa negocierilor cu sindicaliştii.

Liderul sindical a afirmat că salariaţii sunt stresaţi din cauza reorganizărilor, iar investiţiile pentru dotarea locurilor de muncă lipsesc.

"În primul rând, este vorba de lipsa dialogului şi a transparenţei dintre conducerea CEO şi organizaţiile de sindicat componente ale Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), tergiversarea negocierii a actului adiţional care era necesar pentru că salariaţii nu primesc anumite drepturi începând de la 1 ianuarie, reprezentanţii CEO motivând că nu au bugetul aprobat. Noi preconizăm şi anticipăm lucruri grave, având în vedere modul în care are acces Termocentrala Rovinari pe piaţa de energie. În aceste condiţii prevedem o diminuare a drepturilor salariale cu care nu suntem de acord. Salariaţii sunt supuşi la stres prin diversele reorganizări trimestriale la nivelul CEO, în ideea şi de a face o economie până la urmă la fondul de salarii, nu se fac investiţii care să ne asigure dotarea locului de muncă, lipsesc piesele de schimb, materialele. Situaţia este foarte grea", a mai adăugat Golea. AGERPRES
Alte articole din Organizatii





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter