EXPLOATARI RESURSE
PROIECTE INDUSTRIALE
NOUTAŢI
 
Alte articole din Evenimente Articol publicat: Joi, 22 Mai 2014
mintia.jpg

Protestul spontan de la termocentrala Mintia s-a încheiat

Protestul spontan de la termocentrala Mintia s-a încheiat miercuri, după mai bine de cinci ore, sindicaliştii şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) urmând să aibă o întâlnire cu ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, pe 26 mai, la Bucureşti, pentru a discuta modul în care se poate calcula tariful la energia electrică prin formula mixului energetic.
În opinia sindicaliştilor, fără un tarif unic la energie, calculat ca o medie între costurile de producţie în termocentrale şi hidrocentrale, electricitatea produsă de CEH nu poate deveni competitivă pe piaţa liberă de profil.

"Mixul energetic înseamnă ca pe lângă producţia de energie pe bază de huilă să apară şi o producţie de energie pe bază de apă. Să se alipească acest Complex Energetic cu o hidrocentrală, cu o putere instalată care să ducă megawatul într-o zonă de preţ în care să poată fi sustenabil pe piaţa de energie. Nu putem să concurăm cu producători de energie care sunt în stare să-şi vândă energia chiar plătindu-ţi ţie, pentru că beneficiază de certificatele verzi şi îşi asigură veniturile prin acestea", a declarat preşedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica.

Potrivit acestuia, proiectul de buget al CEH pe anul în curs ar trebui refăcut deoarece în formula prezentată sindicatelor acesta va duce la pierderea unor drepturi şi facilităţi ale angajaţilor complexului. Sindicatul "Muntele" a solicitat o mediere a acestui punct într-o comisie specială ce se va întruni joi, 22 mai, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Peste 60 de angajaţi ai termocentralei Mintia au declanşat, miercuri dimineaţă, un protest spontan în faţa sediului unităţii, nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară negocierile la noul contract colectiv de muncă şi de faptul că nu s-a luat încă o decizie privind stabilirea unui preţ unitar pentru energia electrică produsă.

Vicepreşedintele Sindicatului "Muntele", Cristian Iştoc, a afirmat că termocentrala Mintia şi Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie economică "precară", apreciind că soluţia pentru redresarea unităţii este stabilirea unui tarif al energiei electrice prin procedura mixului energetic, calculat ca o medie a costurilor de producţie din termocentrale şi hidrocentrale.

"Dorim să atragem atenţia asupra situaţiei economice precare în care se află Complexul Energetic Hunedoara şi asupra nevoii de a se lua măsuri pentru salvarea locurilor de muncă. Trebuie să fie luată o decizie politică, la această dată, pentru înfiinţarea mixului energetic, singura soluţie viabilă la acest moment. Vindem energie electrică la un preţ cu mult sub costuri. (...) Nu se poate ca un producător de energie electrică pe huilă să concureze cu un producător de energie pe apă (hidrocentrale - n.r.) sau eolian", a declarat liderul sindical.

În ceea ce priveşte negocierile la noul contract colectiv de muncă, vicepreşedintele Sindicatului "Muntele" a menţionat că acestea sunt blocate, în condiţiile în care administraţia CEH propune o reducere cu 9% a fondului de salarii. AGERPRES
Alte articole din Evenimente





Editorial
“Financial Times" consideră că respingerea legii “Roşia Montană" poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine
ghilezan_marius.jpg
“Dacă Parlamentul României va respinge Proiectul de lege Roşia Montană, investitorii se vor gândi mult şi bine înainte de a decide să investească bani în acea ţară", afirmă cunoscutul jurnalist Neil Buckley al prestigioasei publicaţii “Financial Times", în ediţia de ieri.
Dacă am fi spus noi acelaşi lucru, am fi fost acuzaţi de tiripliştii din pieţe că suntem cumpăraţi de Gold, dar fraza de mai sus, care poate va fi citită de mulţi de pe “strada Zidului", acolo unde se decid marile finanţe ale lumii, poate da de gândit oricărui român responsabil. “Încotro, România?" Fără marii investitori, economia ţării noastre poate intra în recesiune. citeşte pe larg
Analiza
Preţul just
cornea_andrei.jpg
Trei întrebări:
1) Există oare vreun preţ de vânzare-cumpărare pe care opinia publică să-l considere „just“, în cazul privatizării unui combinat minier precum Cupru Min SA (şi, într-un sens mai general, a oricărei societăţi de stat)?
2) Există un astfel de „preţ just“ în principiu?
3) Se poate considera că eşecul de a a privatiza Cupru Min reprezintă o bilă neagră sau o bilă albă pentru Guvernul Ungureanu?citeşte pe larg
Interviu
Managerul Complexului Energetic Oltenia: “Încercăm să menţinem un sistem prudenţial în aşa fel încât să intrăm în piaţă”
ciurel_1.jpg
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că preconizează anul acesta o cantitate de energie produsă de 14-16 terawaţi, menţionând că situaţia din primele două luni ale lui 2014 este mult mai bună decât în perioada anterioară.
Laurenţiu Ciurel a afirmat însă că gigantul energetic întâmpină probleme ca urmare a prăbuşirii preţului megawattului, dar şi ca urmare a creşterii preţului certificatelor de CO2, complexul fiind nevoit să investească o sumă foarte mare în achiziţionarea acestora. citeşte pe larg

Vizitatori
counter